top of page

Resurse necesare găsite pe  alte planete

descărcare.jpg

 

O planetă având un volum superior volumului Pământului, sau cu relief oferind o mai mare
suprafață acoperită de apă lichidă, poate să fie mai locuibilă decât Pământul. Cu cât un
corp celest este mai masiv, cu atât atracția gravitațională este mai tare, ceea ce ar putea

conduce la o atmosferă mai densă.

Adâncimea medie al oceanelor afectează de asemenea locuibilitatea unei planete. Ținând
cont de cantitatea de lumină și căldură pe care o primesc, zonele maritime mai puțin
adânci sunt, în general, mai propice speciilor acvatice; este deci probabil că exoplanetele
cu adâncime medie mică sunt mai prielnice pentru viață. Cu cât o planetă este mai
masivă, cu atâta gravitația este mai puternică și apele mai puțin adânci; sunt deci mai

favorabile vieții.

Tectonica plăcilor, precum și prezența unor bazine mari de apă pe o planetă, trebuie să
mențină un nivel constant de dioxid de carbon (CO2) în atmosferă. Acest proces pare să
fie frecvent pe planete active geologic de tip terestru având viteză de rotație
suficientă.Corpurile planetare mai masive au nevoie de mai mult timp ca să genereze
căldură internă, factor esențial pentru tectonica plăcilor. Însă o masă excesivă poate să
încetinească tectonica plăcilor din cauza creșterii de presiune și vâscozitate a mantiei,

care împiedică alunecarea litosferei.

Prezența unei magnetosfere destul de puternice în jurul unei luni sau unei planete evită ca
suprafața să fie expusă vântului solar și radiațiilor cosmice puternice, care sunt

periculoase pentru dezvoltarea vieții.

O planetă superlocuibilă sau, mai general, o lume super-locuibilă este o planetă care
prezintă mai multe condiții adecvate pentru apariția și evoluția vieții decât Pământul.

Această clasă de obiecte în prezent rămâne ipotetică.

Zona locuibilă este o zonă în jurul unei stele în care toate planetele prezente au apă
lichidă pe suprafața lor. Apa lichidă este considerată cel mai important element pentru
viață, în mare parte din cauza rolului de solvent pe care îl joacă pe Pământ. Ca o planetă
să aibă apă lichidă la suprafață, distanța de la soare trebuie să îi permită să aibă o
temperatură cuprinsă între 0 și 100 °C și să aibă o masă suficientă pentru a reține o

atmosferă și apa.

În prezent avem un singur exemplu de locuibilitate planetară, Pământul nostru, deci o
planetă unde există viață, aproape de marginea interioară a zonei sale locuibile în jurul
unei stele de tip G (galben). Propria noastră planetă în cursul milioanelor de ani de
schimbări geologice și atmosferice a avut perioade în care a fost mai favorabilă sau mai
puțin favorabilă vieții. Dimensiunea continentelor, oceanelor, elementele din atmosferă pot
varia locuibilitatea unei planete și forma ființelor vii care o populează. Există speculații că
planetele cu oceane puțin adânci au o biodiversitate mai mare decât planete cu oceane
foarte adânci; planetele cu continente mici și numeroase pot fi mai locuibile și umede, în
timp ce planetele cu continente foarte mari, ar avea deșerturi imense inospitaliere în
zonele interioare; planetele sau exolunile cu prea mulți vapori de apă în atmosferă s-ar
putea, totuși, să fie prea fierbinți pentru viață, fiindcă vaporii de apă sunt un gaz cu efect

de seră care captează căldura.

Din criteriile multiple analizate de cercetători rezultă o serie de caracteristici de bază
necesare planetelor superlocuibile ipotetice. Din studiile lor s-au dedus planete de circa 2
mase terestre și 1.3 raze Pământului, dimensiune optimă pentru tectonica plăcilor. În plus,
masa medie mai mare presupune o atracție gravitațională sporită și o captare sporită a
gazelor în timpul formării planetei. Prin urmare, ar putea avea atmosfere mai dense, care,
la rândul lor, ridică temperatura medie la un nivel optim pentru viața plantelor. Poate
influența, de asemenea, relieful obiectului planetar, făcându-l mai regulat și micșorând
dimensiunile bazinelor oceanice, ceea ce va îmbunătăți diversitatea vieții acvatice, cea

mai abundentă în apă puțin adâncă.

bottom of page