top of page

Resurse necesare găsite pe  alte planete

1. Kepler-186f

Aceasta este prima planetă cu o mărime asemănătoare cu cea a Pământului și care se
află în zona locuibilă pe care oamenii de știință au reușit să o identifice. Această planetă

se află la aproximativ 500 de ani-lumină de Terra.

Studiile au indicat faptul că Kepler-186f este cu 10% mai mare ca Terra și că este, cel mai
probabil, solidă. Trebuie precizat faptul că această planetă se află în constelația Lebedei și
că face parte dintr-un sistem format dintr-o stea pitică și alte patru planete.

HEC_Confirmed_Gliese581g.jpg

2. Gliese 581g

Primele dovezi ale existenței acestei planete au fost oferite în jurul anului 2010,
confirmarea acestei descoperiri având nevoie de mai mulți ani. Cercetătorii de la
Universitatea Puerto Rico consideră faptul că Gliese 581g este una dintre planetele care

au șansele cele mai mari să susțină viața extraterestră.

Astronomii explică faptul că Gliese 581g se află în constelația Balanței și că orbitează
steaua Gliese 581, aflată la doar 20 de ani-lumină. Aceasta este cea de-a patra planetă de

la soare și are șanse mari să prezinte apă lichidă pe suprafața sa.

3. Gliese 667Cc

De data aceasta avem de a face un cu super-Pământ aflat la doar 22 de ani-lumină, în
constelația Scorpionului. Datele indică faptul că această planetă este de 4,5 ori mai mare

decât propria noastră planetă.

Cercetătorii explică faptul că această planetă se află în zona locuibilă a stelei Gliese 667C,
aceasta făcând parte dintr-un sistem triplu. Descoperirea acestei planete a fost posibilă cu

ajutorul observațiilor asupra vitezei radiale a stelei-mamă.

4. Kepler-22b

Această planetă este mai mare decât Pământul, dar se orbitează în jurul unei stele care

are dimensiuni și temperaturi asemănătoare cu cele ale Soarelui.

Datele cercetătorilor indică faptul că Kepler-22b se află la 580 de ani-lumină și execută o
rotație completă în jurul stelei sale în doar 290 zile. De asemenea, trebuie precizat că

această planetă are de 2,4 mase terestre.

5. HD 85512b
Descoperirea acestei exoplanete a avut loc în anul 2011, la pachet cu alte 50 de planete
descoperite de către observatorul HARPS din Chile. Datele oferite de către instrumente
indică faptul că HD 85512b are 3,6 mase terestre și că se află la 35 de ani-lumină de

Terra.

HD 85512b este o planetă solidă și, după cum indică datele, se află la marginea zonei
locuibile a stelei sale, ceea ce înseamnă că ar putea permite existența apei lichide,

necesare vieții așa cum o știm.

6.Gliese 581d

Gliese 581d este o exoplanetă din jurul stelei Gliese 581 din constelația Balanței și după

cum explică oamenii de știință se află la 20 de ani-lumină de Terra.

Un studiu realizat care a avut ca subiect această exoplanetă a ajuns la concluzia că ar
avea o atmosferă bogată în dioxid de carbon și că se află în zona locuibilă. Cercetătorii au
ajuns și la concluzia că Gliese 581d este  un super-Pământ , cântărind șapte mase terestre.

Kepler186f.jpg
bottom of page